Razboi civil ca război hibrid in context global .

 

Nu cumva avem deca face cu un război civil?

Dar cât de civil este?

Dacă ar fi civil...

Din analiza mea și din ceea ce arată faptele și limbajul oficial,  — există indicii că situația internă seamănă cu un război civil mascat:

1. Statul se percepe pe sine ca atacat de cetățeni – orice critică sau presiune publică este catalogată ca „amenințare hibridă”.
2. Instituțiile nu servesc populația, ci interesele unor grupuri sau clanuri. Ele devin instrumente de control și apărare împotriva propriului popor.
3. Limbajul tehnic maschează realitatea – termenii „reziliența instituțiilor” sau „amenințare hibridă” ascund confruntarea cu propriii cetățeni, pentru că un stat nu poate declara oficial război civil.
4. ONG-urile controlate de grupuri pot fi folosite ca intermediari pentru a da aparența că deciziile nu vin direct de la putere, dar tot în interesul aparatului.

Practic, avem un război ofensiv, nu defensiv, în care statul, capturat de interese interne mufate la cele globale , folosește instituțiile și limbajul oficial ca să-și protejeze puterea de oamenii pe care ar trebui să-i slujească.

Deci da — din punct de vedere funcțional, vorbim de o formă de război civil mascat, mascat prin retorica „amenințării hibride” și prin aparența de legalitate și legitimitate a instituțiilor.

Dacă  nu ar fi în context global tensionat ar fi civil , numai..

Dar în acest context , perspectiva se lărgește: nu mai vorbim doar de tensiunea internă, ci de un conflict în care interesele globale care se determina  interesele locale, folosind instituțiile capturate ca instrumente.

• Războiul nu mai este doar „civil” sau intern, ci devine un război hibrid cu multiple fațete, în care cetățenii sunt prinși între interese interne și externe.
• Limbajul oficial („reziliența instituțiilor”, „amenințare hibridă”) devine și mai strategic: ascunde cum interesele globale folosesc structurile statului pentru a proteja nu oamenii, ci agenda unor grupuri de putere.
• ONG-urile „autorizate” devin canale prin care interesele externe sau globale își manifestă influența, sub masca de legitimitate civică.

În această lumină, strategia de apărare a țării, așa cum este formulată oficial, nu mai servește cetățenii, ci protejează un echilibru de putere în care oamenii sunt doar obiecte sau obstacole.

Iată un paragraf care integrează perspectiva internă și globală, menținând claritatea și forța argumentului:

În realitate, ceea ce se numește oficial «război hibrid» reflectă mai mult un conflict în care cetățenii sunt prinși între interesele  legitime interne și cele globale. 

Statul, capturat de grupuri de putere, nu mai servește oamenii, ci își folosește instituțiile pentru a proteja propriile privilegii și pentru a satisface interesele externe care îi susțin controlul. Limbajul tehnic — «reziliența instituțiilor», «amenințare hibridă» — maschează acest adevăr: ONG-urile devin instrumente prin care agenda globală se impune, sub aparența de legitimitate civică. În aceste condiții, strategia de apărare a țării nu mai protejează cetățenii, ci securizează structurile de putere și echilibrul intereselor care îi transformă pe oameni în obstacole sau resurse de exploatat.

© 2025 Lily- Cojocaru Liliana – Toate drepturile rezervate. 23.11.2025