Manifest pentru Demnitatea Ființei Vii
De la vârste fragede, copiilor li se prezintă cu amuzament texte precum „Bubico”, ca și cum ar fi simple glume, fără a le arăta adevărul ascuns: suferința unui animal nu este nici haz, nici pretext literar ieftin. Este o rană morală. Și rana aceasta a fost transformată, de generații întregi, în obișnuință.
A mutila un animal – ori un om – a devenit, în mentalul colectiv, o ocupație „firească”, parte din repertoriul trist al speciei care se autointitulează civilizată. S-au pus prețuri pe vieți. S-au făcut scheme bugetare. S-au emis ordine administrative. S-a creat impresia că moartea poate fi justificată prin formulare, statistici sau proceduri.
În loc de castrare, în loc de hrană, în loc de adopție, s-a ales moartea. Și nu ca excepție, ci ca sistem.
Nu contează cât timp ni s-a spus că „așa se face”. Că „nu se poate altfel”. Că „e necesar”. Niciun program, oricât de oficial, nu spală conștiința.
A ucide pentru bani, oriunde pe Pământ, rămâne crimă.
Legalitatea nu este moralitate.
Procedura nu este justificare.
Indiferența nu este scuză.
Problema nu stă doar în cei care execută actul în sine, ci într-o societate întreagă care a decis să-și anestezieze empatia sub cuvinte precum „plan”, „ordine de serviciu”, „gestionare”, „resursă”.
Viața nu este o resursă.
Viața este trăire, este pulsație, este mirare, este legătură între toate ființele care respiră.
Când un animal este ucis „pentru că așa e procedura”, nu doar trupul lui cade. Cade și o parte din ceea ce ar trebui să fie omenesc în noi. Mor fără temei viețuitoare care nu cer altceva decât să existe. Și asta pentru că, în inimile multora, s-a cuibărit o putreziciune a obișnuinței cu răul.
A venit timpul să rupem această normalizare.
Să nu ne mai prefacem că nu vedem.
Să nu mai acceptăm justificări comode.
Să nu mai permitem sistemelor să numească „necesar” ceea ce este, de fapt, barbar.
Fiecare viață merită trăită.
Nicio ființă nu există pentru a fi eliminată.
Demnitatea nu este negociabilă.
Atât timp cât tolerăm cruzimea, ea va continua.
Când o contestăm, se clatină.
Când o respingem complet, dispare.
Noi suntem ele și ele suntem noi!
© 2025 Lily- Cojocaru Liliana – Toate drepturile rezervate. 22.11.2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu