Se tot repetă că „poporul este suveran”.
O spun politicienii, o scrie Constituția, o cântă reclamele electorale. Dar în realitate, poporul nu e suveran; e decor. E fundal în fotografia celor care-și împart coroane, ranguri și privilegii.
Poporul votează suveraniști sau globaliști, sau stă și așteaptă să pice ceva, ca vulpea leneșă, fără chef să fie suveran în mod real. Așteaptă să vină cineva cu spada și coroana să-l ungă — ca și cum suveranitatea ar fi un gest ceremonial, nu o responsabilitate de zi cu zi.
Între timp, guvernul își scrie strategii de apărare nu împotriva dușmanilor externi, ci împotriva propriului popor. Critica devine „amenințare”, indignarea devine „risc”, protestul devine „instabilitate”.
Așa îți dai seama că un guvern nu mai aparține țării: când se teme de oamenii ei.
Statul, care ar trebui să fie dator poporului pentru că există, își inversează logica și transformă poporul în datornic. Cere taxe pe resurse prost gestionate, taie educație, taie spitale, taie școli exact acolo unde comunitățile sunt fragile.
O învățătoare cu vechime maximă moare într-o comună pentru că statul a decis că educația copiilor „costă prea mult”.
Asta nu este reformă. Asta este crimă prin indiferență.
Ajutăm țări străine cu bani pe care nu îi avem, în timp ce propriile sate se sting.
Dacă nu ai pâine pentru copiii tăi, nu cumperi țigări vecinului — decât dacă acei copii nu sunt ai tăi și nu-ți pasă dacă mor.
Se spune că guvernul ne salvează.
Dar un pelican „salvează” un pește doar în poveștile pentru copii.
În realitate, îl înghite.
Numai că poporul nu e pește. Poporul e balenă. Doar că nu știe.
Și cei care conduc se comportă ca și cum noi am fi pradă ușoară, nu forță de neoprit.
Adevărul simplu este acesta:
suveranitatea nu vine de la stat, nici de la guvern, nici din urne.
Suveranitatea vine din faptul că poporul există, muncește, ține țara în picioare și are dreptul de a cere socoteală.
Un popor care nu mai critică nu e suveran; e sedat.
Un popor care critică, observă și vorbește e un popor treaz.
Suveranitatea nu se dă cu spada și coroana.
Se trăiește.
Se cere.
Se menține.
2025 Lily- Cojocaru Liliana – Toate drepturile rezervate.29 .11.2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu