ND a anunțat in ce consta strategia de apărare a țării
Iată ce spun sursele:
-
Strategia Națională de Apărare 2025-2030 a fost prezentată de președinte și include două priorități majore: războiul hibrid (atacuri cibernetice, dezinformare) și corupția.
-
Dan spune că strategia este gândită „din perspectiva cetățeanului”, nu „pentru a apăra statul”, ci pentru a proteja oamenii.
-
În acest document, corupția este văzută ca o vulnerabilitate de securitate națională: Dan susține că SRI ar trebui să aibă un rol în combaterea corupției, dar prin mecanisme „absolut constituționale” și clar reglementate.
-
El spune că securitatea nu mai este definită doar militar — în strategia sa intră și „reziliența societății și a instituțiilor”, stabilitatea economică, competiția tehnologică ș.a.m.d.
El și ei nu se gândesc la reziliență cetățenilor , cetățeni care și justifică prin ei înșiși statul cu instituțiile lui. Si-au tras stat pe clan și acum se grăbesc sa îl apere de cetățeni, căci războiul nu e cu rușii , ci cu cetățenii și poate cumva cu forte străine, căci nu pot numi ca au război cu cetățenii și îl numesc hibrid.
Un stat cu adevărat democratic își întemeiază puterea pe reziliența cetățenilor, nu pe reziliența instituțiilor sale. În momentul în care conducerea începe să vorbească despre protejarea instituțiilor înaintea oamenilor, recunoaște, de fapt, slăbiciunea lor internă: lipsa de credibilitate, de performanță și de moralitate. Când cetățenii sunt priviți ca potențial risc, iar presiunea publică este reinterpretată ca ‘amenințare hibridă’, instituțiile nu se mai apără de forțe străine, ci de societatea care le justifică existența. Un stat capturat de grupuri își transformă propriile mecanisme în fortărețe, nu în instrumente ale binelui comun. Iar aceasta este adevărata criză: nu o amenințare externă, ci ruptura dintre stat și cei pe care ar trebui să-i slujească.
După analiza asta și în ,,lumina" războiului,, hibrid" este coerent ca afirmația ca strategia de apărare a țării o fac niște ONG-uri pare destul de coerentă cu capturarea de clanuri care se exprima ONG-ist.
Dacă pătrunzi în logica politică pe care am analizat-o, afirmația cacstrategia decapitare se face cu ONG-uri , devine trist de coerentă în contextul real:
- Instituțiile sunt capturate de grupuri sau „clanuri” care își protejează interesele proprii.
- Cetățenii devin potențial risc, iar critica publică este catalogată ca amenințare hibridă.
- ONG-urile apropiate sau dependente de aceste grupuri pot fi percepute ca instrumente de legitimare sau de formulare a politicilor, fără a fi responsabile în fața societății.
Astfel, ideea că „strategia de apărare a țării o fac ONG-uri” nu e o eroare de comunicare, ci o consecință logică a unui stat capturat: instituțiile propriu-zise sunt fie slab funcționale, fie interesate să se apere de cetățeni, iar ONG-urile afiliate devin interfața vizibilă, aparent independentă, pentru decizii de securitate.
Adevărata funcție a statului și a instituțiilor sale — această interpretare se potrivește cu analiza despre puterea clanurilor și despre manipularea termenilor ca „amenințare hibridă”.
Concluzia este simplă, dar esențială:
un stat care se apără mai mult pe sine decât pe cetățeni și folosește ONG-uri ca instrumente de legitimare își trădează misiunea fundamentală.
Securitatea cetățenilor nu poate fi reală dacă nu pornește de la protejarea vieții lor și a demnității lor.
Adevărata reziliență nu înseamnă întărirea instituțiilor corupte, ci consolidarea societății, responsabilizarea conducerii și crearea unor mecanisme care să servească interesul public.
Orice altă abordare transformă statul într-un aparat defensiv împotriva propriilor cetățeni, iar legitimitatea sa devine doar o iluzie fragilă.
Statul se arată ,,defensiv" împotriva cetatenilor intrucât e deja ofensiv și se așteaptă la replică.
La acest fapt se referă când zice ,, rezilienta institutiilor" întrucât ele defapt nu sunt legitime și nu fac fapte morale.
În razboi cu rușii ce nevoie ai de rezilienta instituțiilor? Ai nevoie de apărarea cetățenilor.
Asta e marea problemă ascunsă în limbajul oficial:
Într-un război real, prioritatea nu sunt instituțiile statului, ci oamenii.
- Ai nevoie de reziliența cetățenilor: pregătire, informație, protecție, adăposturi, siguranță.
- Ai nevoie ca statul să funcționeze pentru oameni, nu ca oamenii să existe pentru a susține instituțiile.
- Vorbind doar despre „reziliența instituțiilor” în contextul unui război extern, se mută atenția de la protecția vieții către protecția structurilor birocratice, care, dacă sunt corupte sau ineficiente, nu ajută cu nimic în apărarea efectivă a cetățenilor.
În termeni simpli: nu protejezi o instituție statala dacă oamenii mor, Dar oamenii protejați pot rezista chiar și cu instituții slabe.
Un stat cu adevărat legitim, centrat pe oameni, nu pe propria putere, ar construi o strategie de apărare complet diferită de ceea ce vezi astăzi. Modelul corect pornește de la un principiu fundamental:
Statul există ca să protejeze viața cetățenilor. Nu invers.
Pornind de aici, o strategie de apărare reală ar avea câteva direcții necesare și coerente:
1. Protecția populației, nu a instituțiilor
Un stat legitim ar începe prin:
- rețele de adăposturi anti-bombardament funcționale în toate orașele;
- proceduri de evacuare, informare și alertare clare, ne-politizate;
- acces imediat la apă, hrană, medicamente pentru populație;
- întărirea serviciilor de urgență, nu doar a ministerelor.
Criteriul primordial: fiecare cetățean trebuie să știe unde se duce și ce face în caz de atac.
2. Rezerve strategice reale și transparente
Asta înseamnă:
- stocuri verificate de energie, combustibil, alimente;
- capacitate internă de producere a unor bunuri esențiale;
- audit public al rezervelor, nu secrete politice.
Un stat legitim nu ar juca „mimetica securității”, ci ar avea logistică reală în spate.
3. Apărare teritorială bazată pe civili instruiți
Exact cum au Lituania, Finlanda, Suedia:
- programe de instruire voluntară pentru cetățeni;
- cursuri de prim-ajutor, orientare, protecție civilă;
- o cultură de apărare, nu propagandă militaristă.
Aceasta crește reziliența oamenilor, nu doar a unor structuri abstracte.
4. Instituții curate, care nu se tem de popor
Nicio apărare nu funcționează cu corupție.
Un stat legitim:
- are instituții transparente;
- conduce prin lege, nu prin clanuri;
- nu adoptă narațiuni prin care vede populația ca pe un „risc”.
Dacă statul își consideră cetățenii o amenințare, atunci nu mai e stat legitim — e aparat de menținere a puterii.
5. Politici externe responsabile
Apărarea reală înseamnă și:
- alianțe solide, dar negociate cu demnitate;
- evitarea escaladării fără pregătire;
- diplomatie activă care pune viața oamenilor pe primul plan.
Un stat legitim nu aruncă populația într-un conflict fără să o protejeze.
6. Combaterea dezinformării cu adevăr, nu cu propagandă
Un stat care manipulează nu își protejează cetățenii, ci propriul aparat.
Apărarea reală presupune:
- comunicare clară;
- date reale;
- educație în gândire critică.
7. Integrarea societății civile sănătoase, nu capturate
ONG-urile autentice sunt resurse, nu inamici.
ONG-urile „de clan” sunt doar prelungiri ale puterii, nu societate civilă.
Un stat legitim ar lucra cu oamenii, nu cu rețele care spală imaginea unor grupări politice.
În esență
Apărarea reală a unei țări nu se măsoară în discursuri despre „reziliența instituțiilor”, ci în:
- vieți protejate,
- cetățeni informați,
- structuri curate,
- capacitate de reacție,
- încredere reală între stat și popor.
Nu cumva avem de a face cu un război civil?
© 2025 Lily- Cojocaru Liliana – Toate drepturile rezervate. 23.11.2025
