Societatea umană este încă departe de educație. Încă umblă ca un bebeluș în patru picioare în ceea ce privește responsabilitatea. Democrația este o tehnologie socială, iar mecanismele ei nu funcționează automat; mulți aleg să ignore regulile jocului, să minimalizeze semnalele sau să se ascundă în comoditatea necunoașterii.

Cine nu evaluează corect o situație riscă să afecteze nu doar propria persoană, ci și întreaga comunitate. Ignorarea deliberată sau nepăsarea nu sunt neutre: ele sunt acte care contribuie la eșec colectiv. Alegătorul nu este doar un simplu participant pasiv; el este ca un șofer de autobuz care transportă, involuntar, destinele celor care nu votează sau nu pot votea. Votul implică asumarea unui rol de lider, iar un fiasco colectiv nu poate fi pus doar pe seama „secretului votului”.

De frică să nu fie deconspirați, unii au creat legi pentru a-i încadra pe alții, justificându-și astfel propriile crime sau greșeli. Alegerea unui lider evident periculos, în ciuda tuturor avertismentelor, arată că simțul interior al pericolului nu are valoare pentru cei care aleg superficial sau din interes. Aceasta nu este doar o greșeală, ci o manifestare clară a iresponsabilității civice: cine alege fără discernământ devine complice al haosului pe care îl facilitează.

Critica și demascarea nu sunt ostilitate; ele sunt lumină. Ele nu judecă arbitrariu, ci expun realitatea pe care mulți aleg să o ignore. Claritatea adevărului nu obligă prin forță; ea impune prin inevitabilitate. Cine preferă să plutească în neatenție sau rea-voință nu doar că se autoexcluză din responsabilitate, ci devine parte activă în subminarea democrației.

Când vrei să gonești poporul din propria țară, faci lucruri care afectează viața oamenilor: mărești taxele, îi scoți din case prin tertipuri legislative și le iei dreptul de a mânca ce se produce în țară, prin sărăcire sistemică. Și totuși, încă îmi place ce văd: fețe care se bucură de viața lor în România. Eu zic că nu e încă rău. Cine ar spune că e rău aici, minte… sau poate nu e cu adevărat român? Sigur, nu toată lumea sărăcește în același ritm, dar chiar și așa, există motive pentru a sărbători: avem zăpadă, sărbători și viață. „Vrem o țară ca afară” și-a depășit scopul: acum avem o țară ca pe dinafară.

Dacă vrei o țară „ca afară”, întâi trebuie să vezi dacă ești pregătit să trăiești acolo, să înțelegi rigorile și sacrificiile vieții de acolo și să-ți construiești viața în acel cadru. Eu am vrut o țară bună, cât se poate de bună, în propria mea țară. Dar conaționalii mei mereu au tânjit după țările altora și au neglijat-o pe a lor. Au vrut doar ambalajul, fără să înțeleagă conținutul, fără să-și asume responsabilitatea pentru construirea și apărarea propriei comunități.

O țară nu se copiază, ea se face cu puterea, mintea și efortul celor care locuiesc acolo. Cine a căutat mereu altceva a pierdut șansa de a contribui la propria țară și a permis ca aceasta să rămână slabă, neîngrijită și vulnerabilă la superficialitate, manipulare și rea-voință. Adevărata responsabilitate civică presupune vigilență, asumare, discernământ și curaj de a informa și de a critica atunci când este nevoie. Fără aceasta, democrația rămâne doar o formă goală, iar societatea continuă să greșească și să fie vulnerabilă.

<<Soft and strong>>

2025 Lily- Cojocaru Liliana – Toate drepturile rezervate. 29.12.2025