Întâmplări de Secret Santa

    Întâmplări de Secret Santa – Episodul I

Nu am cultul cadourilor. Poate tocmai de aceea, puținele întâmplări de Secret Santa la care am participat au fost intense, ciudate și revelatoare. Nu vesele în sensul obișnuit, ci tulburătoare, ca niște oglinzi puse pe neașteptate în fața mea.

Anul acesta am cumpărat un cadou pe care l-am considerat potrivit: o cutie de bijuterii cu mecanism muzical și o mică balerină. Când se deschidea cutia, balerina rămânea dreaptă, iar melodia cânta. Nu era un obiect extravagant, dar era delicat, ales cu grijă, cu gândul de a fi folosit și peste timp.

În drum spre Secret Santa, în autobuz, la o oprire bruscă, plasa cu cadoul a căzut jos. Era bine învelit și nu am verificat atunci dacă s-a întâmplat ceva. Am sperat că nu s-a întâmplat nimic, deși cutia căzuse de la aproape un metru înălțime. Inima mi-a rămas strânsă.

Când cadoul a fost deschis, muzica nu mai cânta. Fiind Secret Santa, nu puteam interveni, nu puteam spune nimic, nu puteam repara. Am văzut doar dezamăgirea pe fața colegei mele. Poate a sărit bateria. Poate mecanismul s-a blocat. Nu știu. Voiam să dau cadoul primit de mine, dar părea în neregulă – ar fi revenit la mine. Totuși, am ales să păstrez ritualul secretului, chiar dacă știam că nu putea fi complet păstrat.

În cutie pusesem și o mică păpușică de Crăciun, un elf cu zurgălăi. Era mic, dar avea farmec. Când îi mișcai piciorușele, făcea un clinchet plăcut. Putea fi pus în brad, putea fi fotografiat. Nu era un gol. Era un cadou gândit.

La un moment dat, directoarea a spus să punem „maimuțoii” pe masă pentru fotografii. Pe masa aceea erau multe jucării. Cutia mea avea balerina și elfulețul, dar nu a mai fost pusă, poate pentru că era mică. Mici, dar expresive. Și totuși, am simțit că privirea colegei nu era asupra a ceea ce primise, ci asupra a ceea ce au primit alții. Pentru ea, expresia feței era de dezamăgire. Aproape îmi venea să plâng. Am dat atâția bani pe cadou și părea că nu valorează nimic. Dar nu era despre bani.

Mi-am dat seama atunci cât de pretențioși pot fi unii oameni și cât de greu se mulțumesc cu puțin. Sau, mai exact, cât de greu mai știu să primească. Am observat că și-ar fi dorit un piticot mare, cu o căciuliță trasă pe ochi. Poate aș fi putut să-i dau unul, dar nu am găsit.

Eu am primit o îngeriță cu cornet, cu rochie înfoiată. Două îngerițe ajunse la persoane diferite. Ca o mică simetrie. Ca un semn că fiecare primește, într-un fel sau altul, ceea ce îi este destinat.

M-am gândit pentru o clipă să îi dau cadoul primit de mine. Dar am ales să păstrez ritualul secretului. Nu ca paravan, ci pentru că nu am vrut să se piardă magia hazardului. Secret Santa nu este despre corectarea darurilor, ci despre a primi ceea ce vine. Chiar și atunci când dezamăgește. Poate mai ales atunci. Și, știind ce pățisem cu doi ani în urmă, m-am gândit să caut totuși un astfel de piticot și să-l dau măcar pe acela. Dacă vedeam că îi place îngerița, i-o dădeam. Dar îi plăcea altceva.

Abia mai târziu am înțeles ceva esențial. Deși ajungem adulți, de Crăciun rămânem copii. Am vrea să fim și noi acel copil născut în staul, dar care primește daruri regești.

Darul pe care îl primim este valoros după cum îl privim: cu inocență și fără așteptări. Și, poate cel mai important, în acel dar este posibil să fim chiar noi. De aceea, în fața darului adevărat rămâi uimit și bucuros.

Pentru că darul este viața însăși.

2025 Lily- Cojocaru Liliana – Toate drepturile rezervate. 20.12.2025