Știi cu ce seamănă coada de popor care intră în altarul Catedralei Mântuirii Neamului?
Poporul vine de bunăvoie la sacrificiu.
Și, din păcate, este la zece ani de la Colectiv. Rahova și această închinare a poporului. Ei cred că au plătit ca să se ridice această Catedrală, precum și Casa numită a Poporului, dar ea nu e a poporului, ci împotriva lui.
Au impresia că dacă au contribuit cu 10%, îi reprezintă.
Problema e gravă: dacă prin Casa Poporului s-a cedat puterea politică unei alte structuri, prin această Catedrală se cedează puterea spirituală — întâi simbolic, prin acceptarea calului troian, a darului unor structuri private oligarhice.
Oamenii simpli nu-și pun problema: cine, ca privat, a donat pentru această construcție, când poporul, din fonduri publice, a dat doar 10%, cu eforturi uriașe?
Și de ce este inaugurată la zece ani de la Colectiv? Pentru ei e o simplă întâmplare. „Așa a vrut Domnul.” Bine, așa să fie.
Trist este că se vor simți jigniți dacă le spui. Ei îi spun evlavie.
De mii de ani se intră în altar la sfințirea bisericilor. Acum de ce ar fi altfel? Nu e.
Poporul repetă supliciul și supunerea unei morți fizice pe care nu o vede.
Ei nu știu ce este un altar — loc al jertfei nevinovate. Pentru ei este un spațiu sfânt.
Pentru mine, e abator.
Și poate, dacă s-ar trezi, acest rol ar înceta.
Le spui ca să se trezească, și ei deschid ochii — ai feței lor — și merg la sacrificiu, precum animalele învățate de milioane de ani.
Diferența e că acum e mai multă tehnologie, hainele sunt mai frumoase, zidurile mai sclipoase.
Este ritualul jertfei poporului care nu poate lupta singur și îl cheamă pe Dumnezeu.
Mulți cred că Dumnezeu va face o minune fără ca ei să scoată un sunet.
Sunt ca fiul lui Avraam, a cărui moarte a fost oprită în ultima clipă de vocea Domnului.
Ei cred că Iisus a murit pentru ca ei să scape — și își numesc sacrificiul de timp o ofrandă, ca să fie izbăviți de ceea ce cred că le-a fost predeterminat.
Cred mai mult în Apocalipsă decât în Dumnezeu.
Nu încerca să-i jignești: cred în Dumnezeu, dar îl înțeleg prin prisma Apocalipsei.
Așa cred ei — doar că pe ei nu îi mai luminează.
Mai simplu spus: stăm la rând ca acolo se dă mântuirea.
Și mă tem că a ajuns credința o formă de circ, la care ai impresia că intrarea este gratis.
Dar ceea ce am scris rămâne valabil.
Jertfa nu mai este „sângeroasă” în altarul bisericii — deși este, căci acolo are loc transformarea pâinii și vinului în trup și sânge ale Mântuitorului.
Este o formă aproape magică, iar apoi, cei spovediți și dezlegați de păcate au dreptul la Sfânta Euharistie — centrul ritualului.
Deși nesănătos fizic, e un act care prefigurează o condiție a cruzimii.
Da, jertfa a fost externalizată.
A trecut în laic: în terorism, războaie, genocid, foamete, intoxicări în masă.
Cruzimea rămasă simbolic în biserici își găsește reflecția perfectă în lume.
Ele nu sunt fețe diferite ale aceleiași realități, ci forme paralele prin care sacrificiul continuă, reflectat necontenit din spiritual în material.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu