ULTIMA REDUTĂ A REVOLUȚIEI A PORNIT!

https://ro.wikipedia.org/wiki/Radio_Ia%C8%99i

Studioul teritorial Iasi

Emisia postului a fost reluată odată cu Revoluția Română din 1989, începând cu data de 22 decembrie, ora 15:00, în aceeași zi cu celelalte 6 studiouri teritoriale și 2 locale din țară. A fost un moment de bucurie și spirit civic, fiindcă peste 80% din foștii angajați ai postului ieșean au venit, în mod spontan, la sediul postului.[1]

https://mariusmioc.wordpress.com/category/revolutia-romana-din-1989/

Textul următor aparţine lui Iulian Toma, fost conducător al Direcţiei de Radio-Televiziune Timişoara. Sînt descrise evenimentele care au dus la reluarea activităţii postului de radio Timişoara.

Încă din seara zilei de 15 decembrie, odată cu primele evenimente, conducerea DRTV a fost informată, prin sistemul de dispecerat care funcţiona în cadrul unităţii, de mişcările de stradă apărute în oraş, iar din 16 decembrie, conducerea a intrat în sistemul de mobilizare la locul de muncă (la sediul din A. Demetriade nr. 1, unde funcţionau şi cele 3 emiţătoare de radio pe unde medii, care difuzau programele publice).

Paza unităţii, în special, a celor 3 emiţătoare de radio, era asigurată de o unitate militară de grăniceri printr-un pluton de 13 soldaţi condus de un sergent major. Din 17 decembrie paza a fost întărită cu o unitate autoblindată de 60 militari, condusă de un colonel şi un maior, avînd în dotare puşti mitraliere, autotunuri blindate şi autotransportoare.

Odată cu începerea mitingului din Piaţa Operei, a mişcărilor muncitoreşti din oraş şi a apariţiei armatei pe străzile Timişoarei, salariaţii DRTV întîmpinau mari greutăţi pentru a ajunge la serviciu, motiv pentru care din 20 decembrie, în calitate de Director general al unităţii, am hotărît să dau liber tuturor salariaţilor care nu erau direct implicaţi în funcţionarea emiţătoarelor de radio şi televiziune din zona oraşului. O bună parte din aceştia s-au alăturat manifestanţilor din piaţa Operei şi au realizat o legătură informaţională între conducerea unităţii şi grupul de revoluţionari din balconul Operei.

Astfel, încă din 20 decembrie, cînd au apărut primele apeluri lansate din balconul Operei de domnul profesor Lorin Fortuna către Directorul general Iulian Toma, pentru a înlesni accesul revoluţionarilor la emiţătoarele de radio, mesajele au ajuns imediat la subsemnatul prin grupul de manifestanţi participanţi la miting, grup condus de ing. Cornel Sipetean.

Din acel moment am început să mă gîndesc foarte serios la modul în care voi putea veni în sprijinul revoluţionarilor. Pentru început am dispus, după o consultare prealabilă cu ceilalţi membri ai conducerii, Lupaş Adrian si Corduneanu Ioan, că cele două studiouri teritoriale radio, din Timişoara şi din Craiova, studiouri oprite în anul 1985 din dispoziţia Elenei Ceauşescu, să fie pregătite cu mare discreţie pentru a putea intra în emisie. De această problemă s-au ocupat cu multă responsabilitate şi profesionalism, ing. Olaru Ioan la Timişoara şi Boc Gheorghe la Craiova.

Data de 20 decembrie a consemnat şi întreruperea legăturilor telefonice interurbane, oraşul Timişoara rămînînd izolat faţă de restul ţării. În aceste condiţii, singurele informaţii înspre şi dinspre Timişoara circulau doar prin circuitele de serviciu din reţeaua naţională de radiorelee a DRTv Timişoara şi probabil prin circuitele informaţionale ale securităţii. Deasemenea, prin staţia coordonatoare Urseni în care tranzitau către Bucureşti toate ştirile internaţionale, în special prin canalul CNN, subsemnatul şi ceilalţi membri ai conducerii, eram la curent cu modul în care erau receptate şi interpretate evenimentele de la Timişoara de către celelalte state.

Avînd permanent informaţii despre ceea ce se întîmplă în Piaţa Operei, despre ce se întîmplă în Timişoara, în Bucureşti şi în celelalte oraşe din ţară, am hotărît să trec definitiv de partea revoluţionarilor şi să găsesc o modalitate de a-i sprijini.

În dimineaţa de 21 decembrie, am convocat în secret o şedinţă cu ceilalţi membri din conducere, şedinţă în care le-am comunicat hotărîrea mea, hotărîre susţinută puternic de informaţiile pe care le deţineam şi de mişcările masive ale muncitorilor de la marile întreprinderi timişorene. În cadrul aceleeaşi şedinţe le-am comunicat şi soluţia pe care o găsisem pentru a-i ajuta pe manifestanţii din piaţa Operei şi le-am cerut ajutorul în această acţiune. După ce am căzut toţi de acord că aşa trebuie procedat în acel moment, am transmis această hotărîre prin Sipetean Cornel celor din balcon. Acesta a avut deasemenea misiunea de a transmite manifestanţilor recomandarea mea de a nu încerca accesul în forţă la emiţătoarele de radio, deoarece acestea erau apărate de forţe puternic înarmate ale securităţii şi s-ar fi putut întîmpla un masacru, soldaţii avînd consemnul de a trage în oricine ar fi pătruns în incinta unităţii. Am cerut totodată celor din balcon prin intermediul lui Cornel Sipetean, să-mi comunice un număr de telefon la care să-i pot suna pentru a le transmite modul în care am hotărît să-i ajutăm, asta pentru că ei nu mă puteau suna deoarece telefoanele DRTV erau permanent supravegheaie de cei doi ofiţeri de securitate care asigurau paza unităţii.

În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 13, o coloană foarte mare de manifestanţi s-a prezentat la poarta unităţii cerînd accesul la emiţătoarele de radio. Am ieşit personal să discut cu delegaţia respectivă şi după ce le-am explicat situaţia existentă, după ce le-am promis că vom căuta urgent o modalitate de a-i sprijini, au plecat fără a forţa accesul la emiţătoare.

Veştile primite de la colegii din Bucureşti în seara zilei de 21 decembrie, mi-au sădit în suflet speranţa că revoluţia are şanse reale de reuşită.

În noaptea de 21 spre 22 decembrie, în jurul orei 23, am sunat în balconul Operei, la numărul primit prin intermediul lui Cornel Sipetean, am vorbit cu domnul Oprea şi i-am transmis cîteva mesaje foarte importante:

1. La Bucureşti începuseră mişcări puternice de stradă. Au apărut primii morţi în Bucureşti.
2. A doua zi în jurul orei 9, urma să primească printr-un mesager instrucţiuni asupra modului în care vor fi ajutaţi.
3. La plîngerile acestuia că grupul din balcon nu mai rezistă, că au aflat că securiştii vor să-i lichideze, l-am asigurat că dacă balconul mai rezistă 24 de ore, revoluţia va învinge.

În acea noapte, sub îndrumarea lui Botos Mihai, s-au făcut ultimele pregătiri la studiourile de radio din Timişoara şi Craiova, pentru a putea intra in funcţiune în orice moment. Au fost contactati acasă cîţiva operatori de radio, angajati ai DRTv Timisoara şi rugaţi să vină urgent la serviciu în momentul cînd vom apela la ajutorul lor.

A doua zi la ora 8 dimineaţa, am ţinut o nouă şedinţă în secret, şedinţă la care au participat, Directorul General Iulian Toma, ing. şef Lupaş Adrian, contabilul şef, Corduneanu Ioan, ing. Revai Alexandru – şeful staţiei Tv şi RR Urseni şi ing. Olariu Ioan. În această şedinţă am comunicat modul în care urma să fie sprijinită acţiunea revoluţionară din Timişoara precum şi sarcinile care le reveneau fiecăruia. Scenariul propus era următorul: un autobuz cu manifestanţi din piaţa operei să se deplaseze la statia RR şi Tv Urseni, să simuleze o intrare în forţă (lucru foarte uşor de realizat ţinînd cont că staţia era apărată de un singur paznic, înarmat cu o puşcă tip ZB , care primise de la şeful staţiei consemnul să nu se opună) şi să solicite şefului staţiei să difuzeze pe toate emiţătoarele de televiziune din zona de serviciu a DRTv Timişoara, respectiv 7 judeţe din sud vestul României (dar cu aria de acoperire pe aproape jumătate din suprafaţa ţării), casete video cu imagini reprezentative ale revoluţiei din Timişoara.

La ora 9, ing Olaru Ioan, a plecat de la sediul unităţii cu o bicicletă către Operă cu misiunea de a comunica celor din balcon scenariul propus şi de a îndruma autobuzul cu manifestanţi la Urseni.

La ora 11, ing. Olaru s-a întors spunînd că nu a reuşit să ajungă în balcon datorită cordoanelor de protecţie alcătuite din gărzile patriotice care apărau Piaţa Operei.

La ora 11 si 15 minute, au apărut pe circuitele noastre de radiorelee imagini cu mişcările revoluţionare din Bucureşti.

La orele 11 si 30 de minute au dispărut din curtea unităţii toţi ofiţerii şi militarii din trupele de securitate care efectuaseră paza pînă în acel moment.

În această situaţie mi-am reconfigurat întregul plan de acţiune şi fără nici o consultare l-am pus în aplicare. Am dat imediat dispoziţie ca să fie pregătite pentru a intra în emisie cele două studiouri de radio, din Timişoara şi Craiova.

Am format o coloană de 3 maşini Dacia Break şi am plecat spre Operă. Am străbătut cele 3 cordoane de protecţie, fiind dezbrăcat pînă la cămaşă de către acestea, am urcat în balconul Operei pentru a le transmite celor de aici vestea că Ceauşescu a fugit şi că în acel moment studiourile de radio erau pregătite pentru a intra în emisie cu mesajele revoluţionare.

După îmbrăţişările de bucurie, o delegaţie de 10-12 revoluţionari, a fost îmbarcată în maşinile DRTv Timişoara şi a fost condusă la studiourile radio din str. Cluj, unde era deja o atmosferă de nedescris.

La ora 13, Studioul de radio Timişoara şi-a reluat emisia după 5 ani de pauză cu imnul specific, atît de drag timişorenilor, după care au intrat în emisie în direct cei care conduseseră atîtea zile şi nopţi mitingurile revoluţionare din balconul Operei.

Am hotărît atunci ca aceste emisiuni să fie difuzate pe frecvenţa de 630 Khz, pe cel mai mare emiţător din această zonă, astfel ca mesajele Timişoarei s-au auzit pe aproape jumătate din ţară.

La ora 14 a intrat în emisie şi studioul din Craiova, pe un alt emiţător de mare putere, care ducea mesajele revoluţionarilor timişoreni pînă la Marea Neagră.

După entuziasmul din 22 decembrie, şi după acţiunile îndrăzneţe ale conducerii DRTv Timişoara, au urmat momente foarte grele. În după amiaza zilei de 22 decembrie, la refuzul studiourilor Tv Bucureşti de a prelua casetele video filmate în Timişoara spre difuzare, am decis difuzarea acestora pe lanţul de date internaţional: Urseni – Belgrad – Bruxelles, de unde au fost preluate de CNNşi difuzate în întreaga lume.

În noaptea de 22 spre 23 decembrie au început primele atacuri armate asupra sediului unităţii unde funcţiona şi emiţătorul de radio care transmitea programul revoluţionarilor. În acel moment, unitatea nemaiavînd pază, am încercat să cerem ajutorul unor unităţi militare pentru apărarea emiţătoarelor de radio, a studioului din strada Cluj şi a staţiei Tv si RR Urseni. În acel moment, urmare ordinelor transmise de la Bucureşti, toate unităţile militare şi-au retras trupele în cazărmi iar oraşul a intrat în paza gărzilor patriotice.

În dimineaţa de 23 decembrie, după foarte multe refuzuri, s-a găsit înţelegere la Comandantul Unităţii Militare din Giroc, care a acceptat să ne dea puşti automate şi muniţie pentru a apăra cu forţe proprii aceste obiective. Gărzile proprii ale DRTv au fost conduse în toată perioada care a urmat, la sediu de Iulian Toma şi Adrian Lupaş, la studioul de radio de Botoş Mihai şi Olaru Ioan iar la Urseni de Revai Alexandru şi Viorel Dorin.

Au participat benevol la aceste acţiuni de apărare Formaţiile de antenişti, auto şi laboratoare radio. Trebuie remarcat aici şi curajul celor care efectuau serviciul de supraveghere şi întreţinere a emiţătoarelor de radio şi televiziune, asupra cărora se trăgea aproape tot timpul. Erau patru puncte din care se efectua foc automat permanent asupra sediului unităţii din A. Demetriade si anume: dinspre Poligrafie, dinspre cimitirul din Calea Lipovei, dinspre Trustul de construcţii şi dinspre calea ferată.

Riposta era dată de salariaţii DRTV din clădiri, pe ferestre şi din cele 4 posturi de apărare organizate pe perimetru, cu baricade şi gropi de apărare. În aceste confruntări, în ziua de 25 decembrie a fost împuşcat mortal tehnicianul Kelemen Gheorghe de 21 de ani, chiar în biroul în care îşi desfăşura activitatea.

În toată această perioadă, datorită profesionalismului, conştinciozităţii şi devotamentului de care au dat dovada salariaţii Direcţiei de radio şi televiziune Timişoara, toate emiţătoarele din zona de serviciu a acesteia, respectiv sud-vestul României, au funcţionat ireproşabil.

La mulţi ani, Radio Târgu-Mureş, “un radio de cuvânt”!

02/03/2017

21

2 martie 1958. Este data la care a fost înființat Studioul Teritorial Târgu-Mureș al Radiodifuziunii Române.

Postul a emis din 1958 până în 12 ianuarie 1985, când a fost închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, din ordinul regimului comunist.

Studiourile au fost păstrate în stare tehnică de funcţionare, făcându-se astfel posibilă reluarea activităţii, fără probleme deosebite, la 22 decembrie 1989, când Radio Târgu-Mureş a început să emită din nou, alături de celelalte studiouri teritoriale, din Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara.

Radio Târgu-Mureș a fost și este “un radio de cuvânt”, care se recepţionează pe 102,9 FM sau online pe radiomures.ro. De 59 de ani Radio Tîrgu-Mureș este cel mai bun prieten al ascultătorilor din întreaga Transilvanie.

http://www.rador.ro/2017/12/22/22-decembrie-1989-asa-a-inceput-epopeea-cu-revolu%E1%B9%ADia-la-radio-cluj/

22 decembrie 1989: „Aşa a început epopeea cu revoluṭia”, la Radio Cluj…

Pe 22 decembrie, după ce s-a anunṭat fuga dictatorului şi arestarea sa, frământările au continuat. Un alt moment remarcabil şi emoṭionant al acelei zile a fost redeschiderea postului Radio Cluj care fusese oprit în mod abuziv. După patru ani de linişte impusă, Radio Cluj a reînceput să emită. Primele momente ale acestor evenimente care au marcat începutul unei noi epoci sunt păstrate în Arhiva de istorie orală, în interviuri cu foşti angajaṭi ai postului, redactori care lucraseră din anii ’60 în studiourile Radio-televiziunii Române de la Cluj.

Audio: prima emisie din studioul Radio Cluj, 22 decembrie 1989, ora 18.00

i-am oferit… aveam un sistem din ăsta audio, doamnei Doina Cornea care a ṭinut o cuvântare în faṭa Teatrului Naṭional. Şi pe urmă a început marea mişcare, am intrat în Judeṭeana de partid şi am stat o vreme, m-am uitat la ce se întâmplă şi pe urmă am discutat cu Vişan: <Dom’le, nu crezi că ar fi timpul să încercăm să dăm drumul la Radio?> <Ba da>, zice, <du-te!>. Şi m-am dus, împreună cu un grup de tineri, Vasile Luca îl cheamă, eram cu un grup de tineri, mă rog, cam cum s-a întâmplat peste tot, cu tricolorul, am ajuns la Radio. Deja prietenul meu, Constantin Colhon, era acolo şi au început să apară, rând pe rând, colegii noştri, i-am anunṭat pe unii, pe alṭii. Am început să vedem cum putem să dăm drumul, am luat legătura cu Bucureştiul, noroc că la Bucureşti era Eugen Preda care era om de radio şi care a înṭeles imediat situaṭia şi care a permis intrarea în emisie a studiourilor, nu în sensul ăsta, ci luând legătura cu cei care difuzau, cu cei de la relee – pentru că degeaba ocupai studioul şi pregăteai emisiune, dacă n-aveai releele pe care să emiṭi!

....................................................................................................................

Şi am început să preparăm… Am compus primul <comunicat către ṭară>, ca să zic aşa, pe care l-am citit împreună cu colegul meu, Constantin Colhon. L-am ascultat, nu mai ştiu cu ce ocazie, când am sărbătorit, când a fost ziua radioului […]: nu mi-am recunoscut vocea, era atâta emoṭie în ce se întâmpla atunci! Şi am intrat la ora 6 [p.m.] în emisie, era nebunie!… Era o nebunie întreagă, veneau tot felul de zvonuri din toate părṭile! Ceea ce am reuşit noi să facem atunci şi ceea ce am făcut şi pe urmă, în zilele care au venit după 22, a fost să încercăm totuşi o triere şi să nu dăm ştiri care nu puteau fi controlate…”